Inca de la varsta de 4 ani purtam ochelari de vedere cu lentile “ + 5”. Asa ca prin clasa a treia aproape ca nu-mi aminteam de mine ca fiind fara ochelari. Eram totuna cu ochelarii. Faceau parte integranta din structura mea, externa dar si interna. Ma defineau. Sau asa credeam atunci.

In perioada aceea eram oarecum timid si nu aveam incredere in mine. Eram convins ca ceilalti se descurcau mai bine decat mine in orice domeniu. Credeam ca eu nu pot fi la fel de bun ca ceilalti….Eram respins si batjocorit. Eram un copil la fel ca ceilalti dar…purtam ochelari. “Ochelaristule”…”Aragaz cu patru ochi”…”Chiorule”…”Televizoare la ochi”…”Scafandru la ICAB”…”Cioburi de sifon”…etc. Purtam stigmatul asta cu mine oriunde ma duceam si erau copii, la bloc, la scoala, in clasa. Eram trist si nu reuseam sa ma impac cu idea ca sant un NIMENI, NUL, NEANSEMNAT. Aveam atatea de oferit dar…ochelarii ma faceau diferit…ma alungau de langa ceilalti si ma cufundau tenebros in mine insumi, tot mai adanc. In lumea mea nu exista DREPTATE ci doar PUTERE. Asta era LEGEA. Totul era din cauza nenorocitilor de ochelari fara de care nu puteam vedea bine, deci eu eram de vina…Eram stricat. Defect. Dar voiam cu disperare sa supravietuiesc, sa ma integrez. Urlam dupa IDENTITATE si APARTENENTA. Primeam durere, umilire, respingere. Nu de la toti copiii. Doar de la cei care ma bateau. Erau cativa… Asa pur si simplu. Iar eu pentru  ca aveam ochelari trebuia sa ma las batut, doar pentru ca ” asa stau treburile p’aici”. Asociam intr-un mod monstrous durerea cu obiectul. Am ajuns sa fiu o victima. Iar printr-un mecanism ciudat de supravietuire am ajuns sa ma impac cu situatia asta pentru ca stiam scenariul dupa care se derula de fiecare data. Vedeam acelasi film cu acelasi sfarsit. Am ajuns sa controlez starea de victima. Era identitatea mea. Eram prizonierul ei. Traiam o spaima colosala -nu la gandul unei evadari sau schimbari in bine ci la gandul ca mi-as fi putut pierde status qvo-ul pe care am reusit sa-l pot stapani !!! Cum sa renunt la ce ma completa, definea? Cine si-ar dori asta??? Asadar ma invarteam in propriul cilindru ca un soricel- cu ochelari. Tot efortul meu nu se concretiza decat in viteza sau durata cu care se invartea cilindrul. Atat. Stateam pe loc. Sufeream de o implozie a Sinelui.

Intr-o zi am trecut ca deobicei pe la Teatru sa mai prind din repetii – tata era actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Eram trist. A vedea trupa de actori la lucru era pentru mine ceva magic. O actrita s-a asezat langa mine pe banca si m-a intrebat ce mai fac. I –am spus ca am venit sa-l vad pe tata. M-a intrebat de ce eram trist. I-am povestit situatia mea cu ochelarii. A zambit..M-a intrebat cine mai are ochelari in clasa. I-am zis ca sant singurul…

–      Cati santeti in clasa?

–      40 i-am raspuns…

–    Bogdan dragule…Esti SINGURUL care are ochelari din TOATA clasa! Esti UNIC !    NIMENI nu mai e ca TINE !

Deja ma simteam mai bine in pielea mea. M-am indreptat din spate, am respirat mai profund…chiar am zambit.

–    Si inca ceva…Ce dioptrii ai?

–     Plus 5 am raspuns – plus 5 e o dioptrie mare pt strabism / hipermetropie.

–   Plus 5??? Extraordinar! Oamenii obisnuiti au plus 2, plus 3…da plus 5 e.. Super ! FOARTE PUTINI OAMENI au plus 5! Bogdan esti un copil foarte special. Unde mai pui ca esti si foarte simpatic si zbantuit!

Acum ma simteam Superman..ma rog Superkid..Imi faceam o imagine in minte cu mine care sant super special si unic..Ma simteam brusc EXTRAORDINAR.

–    Acum sa-ti mai spun ceva super tare. Stii ca ai niste ochelari magici? Stii ce treba magica poti face cu ochelarii TAI? Poti aprinde chestii sau poti sa-ti scrii numele cu litere de foc si fum direct din lumina de la soare!!!

Mi-a aratat cum functioneaza lentila pe o scandura-focaliza razele soarelui intr-un punct. Iesea fum si lemnul se inegrea. Chiar a iesit si o flacara mica. Waaaau!

–    Bogdan poti sa scrii cu razele de soare doar miscand lentila !!! Soarele e puterea ta, energia ta-tot ce ai tu mai valoros.E resursa ta inepuizabila care  te poate  incalzi sau lumina. Dar daca vei concentra toata puterea asta spre  un singur punct – spre ce vrei sa faci cu adevarat vei devein invincibil! Vei putea realiza lucruri marete. Lupa reprezinta puterea ta de concentrare. Dirijeaza-ti toata puterea launtrica prin lentila magica ! Crezi ca poti face asta?

N-am mai stat sa-i raspund. Ma simteam extrem de usor. Nu stiu cand m-am  trezit in fata blocului scriind cu lentila diverse cuvinte pe o banca din lemn. Eram total transpus.

Prima lovitura in spate am simtit-o ca pe un tunet indepartat. A doua ca pe un danganit de clopot. M-am cambrat de durere cand l-am descoperit pe Emil cu o piatra in mana ranjind sadic si superior.

–    Ce faci aici cu ochelarii? Da-mi-i !

Mi-am pus ochelarii la ochi si mi-am privit in ochi calaul de la scara B. Lucru asta cred ca l-a enervat pentru ca altfel nu-mi pot explica ploaia de lovituri ce s-a abatut asupra mea. Bum..Bum..Ma lovea isteric unde nimerea tinand piatra in pumn. Durerea era in toata fiinta mea. Durerea era una cu mine. Durerea eram EU-  Asta era treaba mea doar. Asta puteam controla bine. Eram maestru. Cadeam spre abisul finite mele. Priveam catre abis . Abisul privea spre mine. De departe, din alta lume parca m-am auzit strigat.

–    Bogdaaaaaan!!! Ce faci baaaaaa???

 

Era tata care striga disperat de la balconul etajului doi. Parca voia sa se arunce jos sa ma salveze. Privea disperat dar neputincios la copilul de patru ani agatat de o pereche de ochelari ingropat sub loviturile frenetice ale lui Emil- vecinul meu de-o varsta cu mine, baiatul taxatoarei.

–   Da baaaa si tuuu !!!!! striga tata din toti rarunchii…

“Da ba si tu”. Trigger-ul asta a oprit timpul. M-am ridicat brusc si l-am impins pe Emil care surprins a facut cativa pasi inapoi. Am respirat. Totul se misca cu incetinitorul. Filmic. Am respirat aer in piept apoi maginea s-a accelerat -copacii, tufisurile, iarba, cerul se deformau si se uneau intr-un suvoi aspirat de narile mele. Nici oamenii nu scapau. Se deformau si se imbulzeau spre mine – ca intr-un film cu Chaplin. Absorbeam tot. Viata. Clipa. Imi hraneam fiinta chinuita. Apoi aidoma lentilei am concentrat toata energia astfel  acumulata directionand-o prin ochii mei bolnavi catre Emil. Cred ca a simtit asta pentru ca a ramas nemiscat. L-am lovit, trantit, strans –asa cum se bat niste copii de clasa a III -a. Eram de nestavilit dar calculat. Evident ca ochelarii mi s-au rupt. Emil a ramas ghemuit plangand. Am ridicat ochelarii cu bratele rupte. I-am strans in pumn si i-am aruncat  in fata lui.

–   Ia-i ! Ii poti avea nu pentru ca vrei tu ci pentru ca iti permit eu! Gata ! S-a terminat!

Faza cu “permisu” cred ca am auzit-o in filmele lui Nicolaescu. Asta m-a facut sa rad. Ma renascusem. Sus tata m-a privit fara sa spuna un cuvant-lucru nefiresc pentru el. A dat noroc cu mine si mi-a dat 100 de lei. Am intrezarit o lacrima-n coltul ochilor. Am zambit si l-am luat de mana.

–   Tata hai sa cumparam o pereche noua de ochelari. Niste ochelari magici!

Actrita a reancadrat “handicapul” meu obligandu-ma sa-l vad din alte perspective pline de putere. Asa am capatat incredere in mine si mi-am reanimat motivatia pierduta. Schimbarea nu a fost despre abilitati ci despre  motivare. Am luat decizia declansata de trigger-ul : “Da ba si tu “ care mi-a modelat, incepand din acea clipa destinul! Redevenisem o Persoana. Am facut primul pas. Am actionat!

Am priceput ca nu suntem definiti de etichetele puse de catre ceilalti.

Am inteles ca fricile noastre sunt mereu infometate si ca doar noi suntem raspunzatori daca le hranim.

Am inteles ca inchisoarea  cea mai perfida e cea care ne-o construim singuri din esecuri, pierderi, regrete, frici, ura, ezitari, durere, resemnare…

Nu mai eram un pestisor intr-un bol de sticla cufundat in ocean traind iluzia spatiului. Am spart bolul si am inceput sa inot liber de prejudecati si spaime. Liber de mine.

PS

Am aplicat ce m-a invatat actrita cu colegii mei si cu copiii din fata blocului. A fost un SUCCES! De atunci copiii nu ma mai strigau decat “Bogdan”. Actrita a reancadrat “handicapul” meu dandu-mi altceva de care sa ma agat. Am capatat incredere in mine si mi-am invins TIMIDITATEA pt TOTDEAUNA. Aveam deja TOT ce-mi trebuia dar nu stiam…

“Magia” a functionat si peste ani. La plaja din Costinesti deveneam brusc interesant dupa ce aprindeam tigarile fetelor incitate de “trucul cu ochelarii”. Cred ca si faptul ca eram la nudisti a ajutat…

Aprindeam focul pentru gratare atunci cand chibriturile s-au udat dupa ce barca s-a rasturnat cu noi tinerii  pescari stimulati artistic de vodka, undeva pe Dunarea Veche …

Magia functioneaza si la 52 de ani dupa operatia care m-a scapat de ochelari…

Magia nu are nevoie de ochelari ca sa functioneze.

Magia e in noi…

Tu esti magic OMULE !

 

Omule: ACTIONEAZA ACUM !!! FA PRIMUL PAS !!!